Declaraţie politică susținută de către domnul senator Cristian GHICA în cadrul şedinţei Senatului din 09 Septembrie 2018 cu ocazia preluării României a preşedinţiei rotative a consiliului Uniunii Europene
Stimate colege,
Stimați colegi,
Anul viitor, după cum, sunt convins că știți cu toții, România preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Este o mare onoare dar și o mare responsabilitate pentru țara noastră, mai ales având în vedere importanța anului următor pentru viitorul Uniunii Europene. Pe perioada mandatului României Marea Britanie e așteptată să definitiveze acordul de dezaderare de la Uniunea Europeană, un eveniment cu atât mai important cu cât în prezent negocierile se mișcă încet, anticipându-se o accelerare în prima perioadă a anului următor. Tot de la anul se anunță noi schimbări importante în cadrul Uniunii Europene, cum ar fi formarea unei forțe europene de protecție a frontierelor externe, frontiere printre care se numără și țara noastră.
Sarcina țării care are președinția e una foarte importantă – de a asigura continuitatea politicii unitare a Uniunii Europene, de a se coordona cu președintele Consiliului Uniunii și cu Înaltul Reprezentant pentru politica externă a Uniunii pe probleme de politică imediată. Este România pregătită pentru aceste responsabilități?
Dacă ne uităm la tematicile de interes pentru această președinție nu pare să fie așa. Programul președinției noastre vorbește de creștere, coeziune și competivitate. Asta în timp ce țara noastră are din nou cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană și riscăm să depășim țintele de deficit pe care toate țările din Uniune trebuie să le respecte. Programul președinției noastre vorbește despre Uniunea Europeană ca actor global. Asta în timp ce proprii noștri parlamentari și membri din guvern fac gafe după gafe în politica internațională de la confundatul de capitale la numiri de rude în poziții consulare. Programul președinției noastre vorbește de valori comune europene. Stimate colege, stimați colegi, votul de luna aceasta din Parlament sau reacția violentă la protestele din 10 august arată o îndepărtare clară de valorile europene. Violența împotriva protestatarilor, acuzațiile de lovitură de stat, acestea nu sunt valori europene și nici corupția nu este una. Motiv pentru care am fost și invitați să explicăm reacția violente la proteste în fața Parlamentului European.
Stimate colege, stimați colegi, dacă e să ne achităm onorabil de această președinție e nevoie să colaborăm, putere și opoziție, pentru a ne apropia de idealul European. Haideți să lăsăm lupta politică, acuzațiile de lovitură de stat și cheltuielile iresponsabile, măcar în perioada următoare. Avem o sarcină importantă în fața noastră, o președinție grea, și vă asigur de toată susținerea mea pe probleme legate de președinție, atât în plen cât și ca vicepreședinte a comisiei de Afaceri Europene.
Vă mulțumesc.