Declaraţie politică susținută de către domnul senator Cristian GHICA în cadrul şedinţei Senatului din 3 Octombrie 2018 – O analiză a contribuțiilor la sistemul public de sănătate
Stimate colege,
Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi are în vizor sistemul public de sănătate și doresc să subliniez și să aduc în atenția opiniei publice discrepanța dintre numărul contribuabililor și cel al beneficiarilor.
În ultima mea declarație politică, cea de saptămâna trecută, punctam rata ridicol de mică a absorbției fondurilor europene. Fonduri europene ce pot veni în sprijinul sistemului de sănătate prin modernizarea infrastructurii și aparaturii de sănătate, construcția de noi spitale și renovarea și modernizarea celor deja existente sau dotarea lor cu aparatură de specialitate. Știm cu toții problema numărului mic de aparate tomograf și listele foarte mari de așteptare ce se formează din această cauză. Pe scurt, accesarea fondurilor europene ne poate ajuta să îmbunătățim sistemul public de sănătate. Însă lucrurile nu stau asa.
Iar lucrurile devin și mai tragice când observăm numărul mic de contribuabil raportat la cel al beneficiarilor, care abia ne permite să mentineam sănătatea pe linia de plutire. Conform datelor analizate de către Profit.ro, peste 17,4 milioane de români beneficiază de asigurări de sănătate, în timp ce doar 6,7 milioane contribuie la bugetul caselor de sănătate. Toate acestea dublate de numărul mare de cadre medicale care aleg să plece în străinătate ne obligă să luăm măsuri urgente de îmbunătățire.
Stimați colegi, stimate colege, este important să găsim măsurile potrivite, atât la nivel central, cât și local pentru a reduce această discrepanță care se reflectă în calitatea serviciului public de sănătate.
Vă mulțumesc.
Cu deosebită consideraţie
Senator,
Cristian GHICA