Declaraţie politică  susținută de către domnul senator Cristian GHICA în cadrul şedinţei Senatului din 05 Septembrie 2018 cu ocazia  Zilei  Internaționale a carității

Stimate colege, 

Stimați colegi,

Astăzi sărbătorim ziua internațională a carității, o zi dedicată sensibilizării și mobilizării oamenilor și a organizațiilor non-guvernamentale în actul de dăruire. Un studiu efectuat acum câțiva ani arăta că marea majoritate a românilor, chiar și cei care nu își pot permite ar dona bani spre cauze sociale. Astfel peste 50% dintre români ar dona între 10 și 30 de lei lunar celor mai nevoiași. Pentru că, adesea, din cauza sistemului de protecție socială precar ajungem în situația în care zeci de mii de români ajung să depindă de bunăvoința altor români. Să nu uităm că aproape jumătate din copiii din România trăiesc cu riscul sărăciei și excluziunii sociale, să nu uităm că mii dintre ei își trăiesc copilăria în centre sociale mari, de sute de persoane. Să nu uităm că mii de oameni nu au alte venituri decât cele venite din partea statului. Faptul că jumătate dintre români ar dona pentru cei mai săraci ca ei arată că spiritul civic din România nu e mort.

Dar chiar dincolo de ajutorarea celor mai săraci din societate, caritatea poate avea un impact semnificativ pentru noi toți. Organizații precum Dăruiește Viața, care a investit peste 6 milioane de euro în sistemul de sănătate românesc și construiește un spital oncologic, depind în mare parte de fonduri provenite din donații. Să ne reamintim de marea mobilizare socială de după tragedia de la Colectiv, cu zeci de mii de români contribuind cu bani sau produse pentru ajutorarea victimelor incendiului. Au apărut și noi forme de caritate – platforme online de strângere de fonduri, concursuri sportive unde participanții pot fi sponsorizați, banii fiind donați unor cauze, Responsabilitate Socială Corporativă, toate aceste forme de dăruire arată că din ce în ce mai mulți români se gândesc la semenii lor.

Caritatea, dăruirea poate fi un antidot la sărăcie, și poate să umple golul lăsat de stat în unele sectoare. Orice donație poate avea un efect exponențial în îmbunătățirea sistemului de sănătate, în combaterea unor boli sau a sărăciei. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple avem nevoie de infrastructura legală corespunzătoare. Sute de fundații și organizații non-guvernamentale și-au desfășurat activitatea în ultimii ani din fonduri deductibile din impozite, schimbând viața românilor în bine. Mă refer aici la sumele deductibile din impozitul pe venit sau profit, sume ce provin atât de la companii cât și de la persoane fizice. Ce putem noi, ca parlamentari, să facem, dincolo de a dona și noi cauzelor de care suntem apropiați, e să susținem acest spirit civic și să ajutăm sectorul non-guvernamental să atragă mai multe fonduri.

Anul trecut, înainte de sfârșitul sesiunii parlamentare am propus o serie de amendamente pentru Proiectul de aprobare a Ordonanței de urgență 25/2018. Aceste amendamente ar modifica procentul din impozite alocabil spre organizații non-guvernamentale de la 2 la 3,5% indiferent de natura activității acestora. Stimate colege, stimați colegi, astăzi, de ziua internațională a carității vă invit să susțineți aceste amendamente când vom vota proiectul de lege, ele fiind esențiale pentru o societate civilă sănătoasă. Nu ajunge doar actul de dăruire pentru a ne putea ajuta aproapele, avem nevoie și de cadrul legal corespunzător pentru a ne asigura că banii dăruiți au impactul scontat.

Vă mulțumesc.

2018-12-01T14:16:18+00:00